Nota 7
Distributie:
Rachel Weisz… Hypatia
Max Minghella… Davus
Oscar Isaac… Orestes
Ashraf Barhom… Ammonius
Michael Lonsdale… Theon
Rupert Evans… Synesius
Sami Samir… Cyril
REPLICA FILM: Agora
You don’t question what you believe… or cannot. I must!
Alejandro Amenábar imagineaza povesti fantastice. Alejandro Amenábar face numai filme bune. “Agora” il are drept regizor si scenarist pe Alejandro Amenábar. Ce concluzie trageti de aici? Ca filmul nostru nu sufera de boli comune. Nu este deloc previzibil, nu fura cu nerusinare si fara masura de la alte surate cu lipici la bani, nu se ascunde nici un moment sub titulatura “film pentru critici”.
“Agora” este doar o poveste frumoasa. Despre dragoste, despre religie, despre stiinta. Calatorim cu ajutorul regizorului amintit in orasul Alexandria din Egiptul anului 391. Aflat sub ocupatie romana si patronat de celebrul far, una dintre cele sapte minuni ale lumii, orasul si ai sai locuitori este supus uneia dintre cele mai grele incercari prin care i-a fost dat sa treaca. Care este aceasta?! Daca v-as spune l-ati mai vedea? Putin probabil.
Trebuie insistat doar pe faptul ca, desi nu totalmente adevarat din punct de vedere istoric si pe alocuri partinitor in a apara unele dintre personajele implicate in actiune, “Agora” se respecta pe sine si construieste marunt dar direct ca o piesa de teatru. Dialoguri intelepte, mesaj dur. Nu se pune accent nici o clipa pe decoruri (daca era James Cameron la timona am fi vizitat Alexandria imaginara pentru cel putin o jumatate de ora Read the rest of this entry »
Revenind la productie, “World Trade Center” nu se ridica la inaltimea asteptarilor. Poate pentru ca regizorul Oliver Stone si-a dorit prea mult sa redea lucrurile asa cum s-au intamplat? Sau poate pentru ca orice alta abordare ar fi incercat sa scoata in evidenta un eveniment care ar fi putut fi evitat si care, repet, nu a adus nici un beneficu lumii arabe? Am inteles, nu s-a dorit ca masacrul pus la cale de “gasca” lui Bin Laden sa fie scos in relief. E un lucru laudabil! Asa ca nu vedem cum avioanele pline de pasageri strapung turnurile. Pe deasupra, nici urma de terorist in aceasta pelicula. Nici macar o parte din miile de victime…
Avem parte doar de povestea reala a politistilor John McLoughlin si Will Jimeno, doi dintre cei douazeci de supravietuitori care au fost scosi de sub daramaturile celor doua cladiri. Ce au vazut, ce au trait. Nimic mai mult. Cei doi au reusit sa reziste ore in sir acoperiti de bucati de ciment, metal, plastic si moloz, pentru a demonstra ca aceea zi nu a fost neaparat una care a sfarsit o epoca, ci una care se poate identifica cu un nou inceput. A solidaritatii.
Ei, in filmul de fata nu-l pot judeca obiectiv. Una la mana pentru ca interpreteaza rolul unui “erou” adevarat, care, apropo, apare in scenele de la final. Doi la mana, pentru ca in 90 % din film sta in aceeasi pozitie, culcat pe o parte, incercand sa redea cat mai bine starile prin care trece personajul tintuit de greutati. Durere, speranta, iubire, tristete, impacare… Senzatii nu atat de greu de redat datorita contextului.
Danny Pearl este exemplul perfect de jurnalist “mancat” de meserie. Atat de dornic sa aduca informatii vitale lumii intregi incat isi risca siguranta intr-un loc in care teroristii “colcaie” la fiece colt de strada.
Intamplarile sunt redate exact asa cum au fost traite de doamna Pearl. Nu se face rabat de la calitate si nu se trece nici un moment pe presupuse evenimente care s-ar fi petrecut in locul unde a fost ascuns prizonierul. Tensiunea este mentinuta tocmai prin faptul ca nu se cunosc detalii despre rapitori sau despre soarta victimei. Suntem hraniti incet, cu lingurita, placandu-ne sa ne transformam in martorii cu pumnii stransi ai mici gruparii ce incearca sa-l gaseasca pe Danny. Ramane sa descoperiti singuri, cei mai rabdatori dintre voi, care sunt rezultatele anchetei.
