Friday, July 30, 2010

The Curious Case of Benjamin Button (2008)

Posted by Romeo Oanta On December - 31 - 2008

Un film ce va deveni cu siguranta un clasic! Magnific! Incredibil! De abia s-a lansat si a intrat deja intre cele mai bune 100 de filme din istoria cinematografiei. Si, dupa ce veti reusi sa-l parcurgeti (timpul de rulare tinde undeva spre 3 ore) va veti da seama ca nu va doreati sa se termine. Vizionandu-le unul dupa celalalt, faceam, fortat de situatie, o comparatie intre acest titlu si “Revolutionary Road“. Ce as mai putea adauga ? Amandoua au pretentii mari! Amandoua sunt drame! Amandoua sunt lungi! Numai ca, la filmul cu DiCaprio te intrebi, periodic, cat mai este de vizionat! Iti doresti sa se termine! In schimb, povestea lui Benjamin Button, captiveaza din secunda 2, si va continua sa existe, sub diferite forme, in sufletele noastre, multa vreme de aici inainte. Nu era greu, cu o astfel de poveste, sa intri in inima spectatorilor! Am prevazut, intr-unul din articolele precedente, ca noul film cu Brad Pitt (“Burn After Reading“) in rolul principal, va fi si un succes de casa, ocupand locul 1 dupa weekendul ce a urmat Craciunului. M-am inselat de putin, americanii inghesuindu-se sa vada comedia “Marley&Me”, cu Owen Wilson si Jennifer Aniston. Iar unii fraieri, ca altfel nu-i pot numi, s-au grabit sa aclame victoria fostei doamne Pitt, asupra acestui sex-simbol, care isi depaseste conditia, si dovedeste ca e actor adevarat, in aceasta capodopera. Domnilor jurnalisti (de balta), in primul rand, fiind aprope de doua ori mai lung, filmul “The Curious Case of Benjamin Button”, a avut mult mai putine aparitii pe ecrane in acel weekend, si astfel se explica esecul pe care il proclamati. Daca ar fi aavut doar o ora si jumatate, pai fiti siguri ca erau mai multe difuzari si implicit… il batea la c*r pe mai sus numitul!De fapt, filmul prezentat azi este liderul de drept si se va vedea acest lucru in perioada imediat urmatoare. In al doilea rand, Brad Pitt a fost nominalizat, in cadrul a mai multe festivaluri de film, pentru rolul sau din aceasta pelicula, la categoria cel mai bun actor. Nu am auzit insa de doamna Aniston sa aiba aceeasi onoare! Da, sunt rautacios numai pentru ca cineva cu prea putine filme la activ, s-a gandit sa alature un film perfect cu o comedie de sezon sau de duzina, cum vreti!

Tot in timp ce urmaream “Revolutinonary Road“, ma gandeam la sistemul de valori al calitatii filmelor (din pacate, lentoarea desfasurarii actiunii imi permitea sa mai fac si altceva pe langa). “Titanic”, un adevarat deschizator de drumuri, nu isi propunea sa cucereasca criticii de film, reusind in schimb, printr-un subiect comun, o poveste de dragoste dramatica, sa-si atraga fani in toate colturile lumii. Dupa mai mult de zece ani realizez ca multe din filmele care tind spre premii nu mai abordeaza asemenea povesti, usor de urmarit indiferent de lungimea peliculei, ci doar subiecte dramatice, elaborate intr-un stil… cum sa spun, apatic, inchis (vezi “Seven Pounds“). Nu zice nimeni ca nu sunt filme bune, dar pana la a reusi cu acest gen de abordare, ar trebui ca regizorii sa se ghideze dupa un Frank Darabont cu al lui “The Shawshank Redemption”, sau chiar filmul lui James Cameron, la care ma gandeam cand am inceput acest paragraf, pentru a reusi sa intre in inima spectatorilor. Din pacate se fac prea multe filme pentru critici! Si m-am saturat de ele! Vreau un film care sa ma contrarieze, sa ma faca sa gandesc, sa ma regasesc in el, sa-mi doresc sa aiba o continuare. Asa este acest “The Curious Case of Benjamin Button”, cel mai bun film pe care l-am vazut in 2008, cu povestea lui ciudata, inspirata din mica istorioara imaginata de F. Scott Fitzgerald. Stiti cu totii despre ce e vorba in film, evident despre cazul straniu al lui Benjamin, care isi regaseste numele de familie, Button, de abia pe final, fiind abandonat la cateva minute de la nastere din cauza modului in care arata. Da, stiti, s-a nascut batran!

Dar partea interesanta este ca, in ciuda previziunilor, el nu se stinge rapid ci, dimpotriva, intinereste vazand cu ochii. Traindu-si copilaria in azilul de batrani unde fusese abandonat, sub atenta ingrijire a mamei de imprumut, Quennie, personificata excelent de actrita de culoare Taraji P. Henson, Benjamin invata rapid mersul lucrurilor, fiind foarte agil si dornic de cunoastere pentru un batranel de varsta lui.

Anii trec, iar el intinereste, fiind tot mai nerabdator sa probeze experiente noi. Asa ajunge sa faca parte din echipajul unui vas si sa se imprieteneasca cu capitanul acestuia, un potential artist (vedeti voi). Are parte, in aceasta perioada a vietii, de prima lui experienta erotica, de prima betie, dar si de prima dragoste, in persoana unei femei maritate, fosta inotatoare, interpretata, de asemenea convingator, de Tilda Swinton (“Burn After Reading“, “The Chronicles of Narnia: Prince Caspian“).

Insa povestea filmului are in centru relatia de dragoste cu frumoasa Daisy (Cate Blanchett – “Indiana Jones and the Kingdom of the Crystal Skull”), pe care o cunoaste din frageda batranete (suna fain, nu?). Cate si Brad au mai lucrat impreuna si la pelicula “Babel” din 2006, poate de aceea scanteia dintre cei doi este evidenta.

Asadar, in timp ce al nostru Benjamin se face tot mai frumos, aleasa inimii sale isi pierde farmecele, aparand astfel primele problem
e in cuplu. Amplificate poate si de ipostaza de a avea un copil. Numai ca, eroul nostru este altruist si decide sa lase totul in urma, pentru ca lui Daisy iar fi foarte greu sa creasca… doi copii, in loc de unul singur. Nu mai vorbim de problema existentiala pe care ar intampina-o urmasul lor in momentul in care va realiza ca tatal este mai tanar decat el!

Cam atat cu dezvaluirile! M-au contrariat (in sensul ca imi doream sa le descopar) modurile in care arata Benjamin la diferite perioade de timp! Cat de tanar arata spre final domnul Pitt! Cat de mult inseamna cinematografia! M-au impresionat, pana la lacrimi, fazele din final, cu copilul care o saruta pe Daisy in plina strada, dar si ultima privire a lui Benjamin! Sublim! Va invit sa-l vedeti! Oricum dupa atatea laude, niciunul dintre cei care au ajuns la capatul acestui articol nu-l va rata! Nici nu trebuie!La Multi Ani!

Download subtitrare The Curious Case of Benjamin Button

REPLICA – The Curious Case of Benjamin Button
” – You’re so young!
- Only on the outside!”

Nota 10

Cel mai bun film din 2008 (vazut pana acum)! Trailer

7 Responses

  1. Gabone Said,

    Frumos, minunat chiar pe final. Un pic cam lung pentru gustul meu. pentru ca stiam despre ce este vorba, prima ora jumatate mi s-a parut cam lunga, vroiam o actiune putin mai alerta.Insa finalul a facut toti banii..mai ales scena cu privirea bebelusului.Uimitor ce poate sa faca machiajul in ziua de azi..de la o fata zbargita dusa la extrem pana la pielea fina a unui tanar aflat la pubertate. Nu pot sa spun ca este filmul care mi-a placut cel mai mult in 2008 (cred ca Seven Pound ocupa acest loc), dar sigur va face o concurenta acerba la Oscar lui Slumdog Millionaire. Nota 9.5

    Posted on January 23rd, 2009 at 4:24 pm

  2. Ionita Dorin Said,

    GENIAL! atat pot sa spun!

    Posted on January 28th, 2009 at 11:47 pm

  3. Nicoleta Said,

    Din cand in cand, trebuie sa ma impresioneze si pe mine un film in asa fel incat sa nu ii gasesc nici un cusur, chiar daca povestea este una fantastica, dramele personajului principal sunt atat de apropiate fiecarei fiinte umane, incat uiti ca trasnformarile acestuia sunt inversate si ca se sustrage total realitatii.

    Posted on January 29th, 2009 at 7:17 pm

  4. BBO Said,

    Un film care era greu sa nu obtina succesul. O poveste suprarealista care a pierdut pe drum cativa spectatori (intimidati de povestea ireala a copilului care se naste batran) dar a castigat mult mai multi prin povestea de dragoste intensa dintre cele 2 personaje principale. Drama e absoluta si la fel de intensa ca si sentimentul de frumos si perfectiunea relatiei dintre cei doi la varsta de mijloc. O productie ce exploateaza la maxim spiritul si slabiciunea umana in fata dramei. Isi merita nominalizarea la Oscar si cine stie, poate va ajunge sa si castige.

    Posted on February 13th, 2009 at 5:25 pm

  5. madalin004 Said,

    The Curios Case de Benjamin Button este o drama 2009 American film, inspirat de 1921 scurt povestea cu acelasi nume scris de F. Scott Fitzgerald. Filmul a fost regizat de David Fincher, scris de Eric Roth si Robin Swicord, stele si Brad Pitt si Cate Blanchett. Filmul a fost premièred pe 25 decembrie 2008 si a fost lansat in SUA pe 30 ianuarie 2009 si in Marea Britanie de pe 6 februarie 2009. Filmul a primit Premiul Academiei 13 nominalizari, inclusiv mai buna imagine, Cel mai bun director de Fincher, cel mai bun actor pentru Pitt [3] si a celor mai bune Sprijinirea actrita pentru Taraji P. Henson.

    Posted on February 17th, 2009 at 5:10 pm

  6. Lorvina Said,

    Nu mi-a placut ca filmul are drept cadru ultimele clipe de viata ale lui Daisy si ca povestea lui Benjamin ne era citita de chiar fiica lui. Mi-ar fi placut mai mult sa fie aratata direct viata lui Bejmanin, fara introduceri artificiale. Filmul este interesant, un pic cam lung, dar merita nominalizarea la Oscar pentru ca prezinta intr-un mod emotionant istoria fantastica a unui om aparte, filmul e ca un basm trist. Mi-a adus aminte de Big Fish, un alt film excelent.

    Posted on February 20th, 2009 at 9:25 pm

  7. karmina Said,

    Intr-adevar un film care ramane peste ani si ani! Te marcheaza efectiv, te introduce in poveste..e altceva. Mereu m-am intrebat cum ar fi sa incepem viata invers..sa avem intelepciunea batranetii la nastere…poate astfel drumul vietii noastre ar avea un alt fagas..Am plans la sfarsit..Mai ales ca cei doi s-au intalnit la extremitatile varstei (ea o copila, el un batranel in carucior), viata intersecandu-li-se la jumatate..iar apoi ea in rolul de batrana si el un copil..

    Posted on July 30th, 2009 at 10:53 pm

Add A Comment

It’s Complicated (2009)

Posted by Romeo Oanta
Apr-24-2010 I ADD COMMENTS

The Bounty Hunter (2010)

Posted by Romeo Oanta
Apr-13-2010 I ADD COMMENTS

Cop Out (2010)

Posted by Romeo Oanta
Apr-13-2010 I ADD COMMENTS

Crazy on the Outside (2010)

Posted by Romeo Oanta
Apr-13-2010 I ADD COMMENTS

Sex Pot (2009)

Posted by Romeo Oanta
Mar-22-2010 I 1 COMMENT

Poker King (2009)

Posted by Romeo Oanta
Feb-26-2010 I ADD COMMENTS

Tooth Fairy (2010)

Posted by Romeo Oanta
Feb-22-2010 I ADD COMMENTS

Old Dogs (2009)

Posted by Romeo Oanta
Feb-18-2010 I 1 COMMENT